La data de 20 octombrie Centrul de Excelență în Design și Tehnologii ZIPhouse organizează cea de-a treia ediție a evenimentului „Moldova in Fashion Conference”. Evenimentul este dedicat tuturor celor interesați de fashion: antreprenori, tineri designeri, fashion bloggeri, cadre didactice, studenți, precum și fașionistelor. Timp de o zi participanții la eveniment vor putea interacționa cu speakeri ce vin special pentru acest eveniment din Dubai, Italia, Ucraina și România.

 

Invitații speciali ai acestei ediții vor vorbi din experiența proprie despre tendințele globale și tehnologiile inovative, marketing și branding în fashion, precum și despre stimularea vânzărilor în domeniul modei.

 

„Moldova in Fashion Conference adună specialiști din fashion, dar și profesioniști din domenii precum marketing, PR care pun în discuție tendințele în modă la nivel global, speakerii fiind nu doar din domenii diferite ale industriei, dar și din țări diferite, ceea ce permite conectarea designerilor și brandurilor autohtone cu lumea globală a modei”, spune Managerul de Proiecte și Dezvoltare Comunitate din cadrul ZIPhouse, Carolina Tulgara.

 

Printre speakerii acestei ediții se numără:

 

Mirela Bucovicean este cea care a pus bazele Molecule–F.com, prima platformă de comercializare și promovare a produselor realizate de designeri români. Mirela are o experiență de 28 de ani în 9 industrii diferite, fiind versată în materie de business și marketing. Speakerul va vorbi despre poziționarea pe o piața cum e România, atât de aproape de Republica Moldova, și va descoperi secretele lansării pe piața din România. .

 

Andrea Claudio Galuzzo vine cu experiență de 25 de ani la compania italiană de articole de lux „La Florens”, fiind o afacere de familie. În prezent, Andrea activează în domeniul fashion management în Dubai. Speakerul ne va spune care sunt aspectele de bază în fashion management, deschizând și paranteze din experiența sa în domeniul modei pe cele două piețe total diferite.

 

Yana Cervinska, fashion designer, proprietara unui brand care îi poartă numele, este fondatoarea „Sustainable Fashion Pad” - prima platformă Ucraineană Eco-friendly Fashion și ecosistemul durabil în modă. Speakerul va vorbi despre povestea lansării propriului brand, lansarea propriei platforme și promovarea modei sustenabile.

 

Nicoletta Pezzoli este cea care va vorbi despre experiența în Fashion & Textile Design, în cadrul Instituto Europeo di Design, Como, Italia, care colaborează cu așa branduri ca Versace și Dolce&Gabana.

 

Victoria Ptashnichenko este director al „International Designer's Contest New Fashion Zone Ukraine”, având experiență în organizarea „Ukrainian National Designer's Contest 2017”. Speakerul va vorbi despre marketing și expunerea brandului în public, în special în cadrul evenimentelor de modă.

 

Ricardo O'Nascimento este un designer fusionist, deținător al un masterat în Interactive Systems for human-computer interaction Interface Culture Department de la Universitatea de Artă și Design din Linz, lucraînd intens în cadrul designului și tehnologiei inovatoare. Cu așa o experiență, Ricardo participă în continuu la seminare și workshopuri, în cadrul diferitor universități din Geneva, ESDEMGA – Pontevedra, IED – Madrid and São Paulo, Willem de Konning Academie, Kunst Universität Linz sau Antwerp.

 

Speakerul nostru este fondatorul POPKALAB, despre care ne va povesti în cadrul evenimentului.


Iana Buchko este proprietara BUSY Agency și are 12 ani de experiență în a dezvolta Art by the deadlines cu așa branduri ca Louis Vuitton, Hermes, Helen Marlen Group, SOVA jewels și multe altele. Deasemenea, se poate lăuda cu un vast background fiind investor, business developer, director al unor branduri actuale, marketing și PR specialist. 

 

„Prin „Moldova in Fashion Conference” ZIPhouse oferă publicului din Republica Moldova ocazia de a face cunoștință cu tendințele globale în domeniul fashion și de a interacționa cu profesioniști internaționali din acest domeniu, prin schimb de experiență și cunoștințe. Ediția din anul acesta pune în discuție astfel de subiecte ca sustenabilitatea în modă, textile inteligente, tendințe de personalizare a produselor. Credem că anume cunoașterea acestor aspecte  ar spori competitivitatea și brandurilor autohtone peste hotarele Moldovei”, adaugă Directorul Executiv al ZIPhouse, Carolina Timco.

 

Menționăm că edițiile anterioare au avut succes printre deținătorii brandurilor autohtone, adunând sute de participanți. Fiecare ediție are alte subiecte discutate față de edițiile trecute, ca urmare alți speakerii. Evenimentul este găzduit de Tekwill, va avea loc pe 20 octombrie începând cu ora 10:00.

Moldova-in-Fashion-Conference 2018 

Evenimentul este organizat de Centrul de Excelență în Design și Tehnologii „ZIPhouse” al Universității Tehnice a Moldovei, în parteneriat cu Asociația Patronală a Industriei Ușoare (APIUS), cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei.

 

Participarea la eveniment se va face în baza biletelor, care pot fi achiziționate pe iTicket.md, precum la sediul ZIPhouse, str. Studenților 9/19.

 

Pentru mai multe detalii accesați pagina evenimentului sau apelați la numerele de telefon: 078839070; 060065588.

Moldova-in-Fashion-Conference